NONREPOTAJ DE LA FILIALA DE PROZĂ

Duminică 15 aprilie. Duminica Tomii, în cod creştin ortodox. Alegeri la filiala de proză Bucureşti a Uniunii Scriitorilor. Conform calendarului, membrii filialei şi-au votat conducerea şi au votat separat şi candidaţii la preşedinţia Uniunii. Protocolul prevedea rapoartele care să încheie mandatele 2013-2018, apoi câte 5 minute pentru fiecare candidat pentru a-şi prezenta programul, apoi discuţii, votul şi anunţarea rezultatelor la nivelul filialei. Deschiderea urnei cu voturile prentru preşedintele Uniunii urmând să aibă loc simultan cu cele provenind de la toate filialele pe 5 mai.
Pe hârtie lucrurile păreau, dacă nu riguroase, cel puţin strânse. Ar fi un exerciţiu inutil, chiar contraproductiv, să încerc a-mi imagina o comunitate alternativă, însituaţie electorală similară, la care un astfel de program logic să funcţioneze ca ceasul. Cert e că de la o comunitate de scriitori ar fi fost eronat să speri să funcţioneze ca ceasul. Nu ştiu cum au decurs alegerile la alte filiale, au răzbătut informaţii fragmentare. E posibil ca, de pildă, peste 8 zile, la filiala de poezie Bucureşti, să meargă ceva mai fluent şi nu-mi cereţi să răspund la întrebarea monşerului – pă ce mă bazez. Oricum, dincolo de personalităţile ceva mai mult decât accentuate, în sensul lui Karl Leonard, poate chiar unele excesive, ale prozatorilor, erau din capul locului destule ingrediente care să facă probabilă o derulare deloc liniară a evenimentului.
Pentru a nu repeta aici o istorie mai mult sau mai puţin cunoscută, voi pune un deget pe un punct pe care-l socot nu doar cel mai important, ci de-a dreptul nodal. Anume scurta, densa şi lămuritoarea alocuţiune a avocatei Uniunii. Care a rezumat contenciosul judiciar al Uniunii. Aproape exclusiv cu tot soiul de contestatari. Dsa a afirmat public, deci îşi asumă, mai ales ca jurist, răspunderea afirmaţiilor, că Uniunea a câştigat toate procesele. Aş trece peste amănunte, căci am aprecieri istorice faţă de unii dintre contestatari, ba chiar oarecum o datorie morală faţă de unul dintre aceştia. Care, ca redactor la una din cărţile mele, s-a zbătut exemplar pentru ca aceasta să fie finalizată. Aleg, aşadar, să trec sub tăcere numele acestor contestatari. Trag doar concluzia de rigoare din afirmaţia dnei avocat. Dacă Uniunea a câştigat toate procesele, atunci părţile procesuale reprezentând diferitele grupuri de contestatari se aflau în poziţie legal nesustenabilă. E de ajuns să mai comparăm 2 cifre: Uniunea cuprinde cam 2600 membri. Adică scriitori. Iar diferitele să le spunem dizidenţe, n-au depăşit niciodată câteva zeci. Eroarea acestora fiind de esenţă: Uniunea a fost înfiinţată de parlament, în 1949 (atunci numit Marea Adunare Naţională) ca entitate de interes public. Deci nu e opozabilă oricărei entităţi bazate pe dreptul comun la asociere privată.
Am insistat asupra acestui moment, cu un minim spre zero de amănunte identitare, deoarece înţelegerea contenciosului conflictual oferă o imagine în linii mari a istoriei ultimilor ani ai Uniunii, dar şi a şedintei de alegeri de azi.
Revin la relatarea şedinţei. Procedura de predare a mandatelor a fost, cum era de aşteptat, foarte rezumativă. Mai ales deoarece documentele au stat şi stau la dispoziţia celor interesaţi pe websitul Uniunii. Schiţarea programelor candidaţilor a fost lipsită de rigoarea la care te-ai fi putut aştepta la o tranziţie a mandatelor conducerii alese ale unei comunităţi de ingineri sau e contabili. Preşedintele în funcţie a pedalat, firesc, pe continuitate. Sugerând ideea că obiectivele (cam 50) urmărite – şi realizate – cer o constanţă managerială. Ai zice că alte două prezenţe au fost fără istoric, dacă personajul pitoresc al unui fost jurnalist la Scânteia Tineretului, triplu candidat, la preşedinţia Uniunii, la preşedinţia filialei de proză şi la repezentarea filialei în Consiliul Uniunii, n-ar fi simulat – cel puţin asta a fost impresia adunării – retragerea candidaturilor. Dar candidatul cheie, care şi-a făcut campanie atât la nivel oficial, cât mai ales pe Facebook, devenit de cel puţin 4 ani mediu preferenţial, scriitorul ieşean Dan Lungu (iată, e primul nume rostit explicit) s-a manifestat ca atare. Din păcate pentru Dsa, stilul propriu s-a dovedit a fi o eficace contracampanie. Principala Dsale agentă electorală, scriitoarea Doina Ruşti, n-a reuşit decât să accentueze efectul repelent. Aici trebuie semnalate telegraficele, dar bine ţntitele intervenţii ale criticului Daniel Cristea-Enache, din poziţia de director de imagine al Uniunii. Rezultatul votului pentru preşedinţia Uniunii, deci gradul de eficacitate al metodelor de campanie, îl vom afla peste mai puţin de 3 săptămâni.
Trecând la ceea ce era, în fond, partea principală a zilei, alegerea preşedintelui filialei, a comitetului de conducere a acesteia şi a reprezentantului în consiliul Uniunii, să remarcăm amănuntul că preşedintele în funcţie, beneficiind de criteriul alfabetic, fu primul ce-şi prezentă programul propriu. Versat, scriitorul Aurel Maria Baros, mergând logic pe tactica preşedintelui Uniunii, avu grijă să sublinieze avantajul continuităţii propriilor elemente de management. Nu doar semnatarul acestei relatări avu impresia că singurul program de candidat, excelând prin dinamică, noutate, dezvoltare şi axat pe accentuarea promovării prozatorului bucureştean ca brand (având abilitatea de a eluda pronunţarea explicită a termenului, a fost scriitorul şi editorul Bogdan Hrib. Ci cel puţin cei din jurul acestuia, din sală. Skeptic din fire şi oricum decis să-l susţin, am realizat ca scriitorimea prezentă e departe de a fi pregătită pentru o atare abordare. Altfel spus, un atare program dinamic avea şanse limitate de a face priză la altfel cât se poate de valoroşii prozatori bucureşteni. Ceea ce rezultatul votului a şi confirmat. N-avem decât să sperăm că, liniştea confortabilă a unui mandat reînnoit îi va da noului vechi preşedinte libertatea, pe care inteligenţa i-o permite, de a prelua cât mai multe din ideile contracandidatului – azi poate prematur. Personal consider că toate merită asimilate. Cu răbdare, doucement. Celelalte candidaturi nu merită discutate.
Capitolul discuţii s-a îndepărtat cel mai mult de rostul şedinţei de alegeri. Unele au avut legătură cu subiectul, dar au ţinut aă vorbească şi scriitori veteran.i, altfel cu totul onorabili (Bujor Nedelcovici, Alecu Ivan Ghilia) numai pentru a aminti de propria Dlor istorie. Apoi s-a trecut, în sfârşit, la vot.
Aceast text nu este nici pe departe un reportaj de la alegeri(ile la filiala de proză). Deci nu voi da cifre şi rezultate in extenso. E conceput a se îndepărta cât se poate de un proces verbal. Nici cronică a şedinţei de alegeri nu-i. Am evitat relatarea fază cu fază. Altfel aş fi fost obligat să notez, ca o îndepărtare de la canon, tocmai faptul că n-am observat să se fi redactat un proces verbal ca atare. Am ales acest mod aproape impresionist tocmai pentru a da cezarului ce i se cuvine. Observaţiile critice ale dlui Dan Lungu sunt, într-o măsură foarte greu de ignorat, fie vizibil întemeiate, fie posibil verificabile. N-am a comenta strategia dsale de campanie. Dacă o asemenea abordare radicală era sau nu de natură să-i aducă puncte în concurenţa inerentă cu contracandidaţii Dsale nu-mi arog nici o competenţă de a aprecia. Dar faţă de mine însumi n-am de gând să evit senzaţia unei anume similitudini cu schiţa Benchanan din Cartea apocrifelor a lui Čapek. Pentru nu puţinii suporteri din interiorul literaturi române ai Dsale, relectura proaspătă (literatura nu se citeşte, se reciteşte, spunea Lucian Blaga) a celebrei schiţe ar fi fost, poate, la fel de utilă precum pentru Dsa şi pentru Dna Doina Ruşti. Pe care o revăd numărând, concentrată, votanţii, la gura urnei care se va deschide pe 5 mai. Gest de elementară utilitate, dar prea puţin ca contribuţie tactică.
În fine, cum am participat la şedinţă nu exclusiv din curiozitate (n-o mai făcusem de mulţi ani, oricum am absentat în 2013) mi-am găsit încă un motiv să-mi doresc a mai fi funcţional peste 5 ani. Pentru a-mi susţine candidatul. Dacă va persevera. Şi-mi doresc s-o facă, dacă-mi iau in serios cndiţia de prozator bucureştean. Până atunci salut prezenţa în comitetul de condicere a filialei a Dlui Lungianu, o garanţie pentru clubul de proză. Şi a celorlalţi 2 aleşi (n-are dece să-i ofenseze aerul de nonproces verbal al relatării). Oricum cei care mă cunosc ştiu că rămân suporterul Dnei Ştefania Coşovei. Al cărei potenţial managerial a evoluat firesc în anii de când ne cunoaştem. Încă un bun motiv să mai ies din izolare, în favoarea participării, moderate, la viaţa filialei. Începând cu răspunsul la invitaţia preşedintelui Baros de a particippa la antologiile pe care le păstoreşte.