NOBLEŢE DIAFANĂ

Mică idilă feroviară – antologie de autor, Editura Tribuna, Cluj, 2018

Mică idilă feroviarăantologie de autor (Editura Tribuna, 2018) e a şasea carte de poezie a lui Ioan Pavel Azap. Celelalte 5 sunt: Autoportret cu mască (Ed. RFT, Cluj Napoca, 1993); Funigei (Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici”, Caraş-Severin, Reşiţa, 1997); Poeme de cinci stele (Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2002); Togă de gală (Ed. Grinta, Cluj, 2008; Uşa cu picioarele pe pământ (Ed. Paralela 45, Piteşti, 2011. Am putea adăug sau nu, un volum de catrene epigramistice, Bărbi (Grinta, 2002). O recenzie din 2010 – http://www.caietesilvane.ro/articole/968/Cuvant-in.html – referitore la primele 4, ar fi cel mai consistent feed back public la poezia autorului. A cărui bibliografie şi-a schimbat centrul de greutate spre specialitatea asumată, ca doctor (curând) în filmologie.

Vom renunţa la obişnuita notificare a surselor selecţiei autorului. Cum procedez scriind despre antologii de autor. Mă raportez la text luat ca unul inedit. Unul din motivele acestei proceduri, nu singurul, e amănuntul că autorul a renunţat la intitularea celor 3 capitole ale volumului. Mai precis, nu le-a conferit – capitolelor – alte titluri decât cifrele romane aferente. Dar trebuie remarcată inserarea unor poezii ale căror titluri reproduc titurile câtorva volume anterioare de poezie – baza antologiei de autor. Cum, spre ruşinea mea, nu le-am citit (m-am concentrat pe cărţile de cinema ale autorului), pot cel mult presupune că respectivele poezii purtau titlurile volumelor din care au fost selectate – obicei consacrat. Dar importantă e armonia antologiei. Care poate fii citită făcând abstracţie de natura ei selectivă.

Voi aplica schema personală quasiuzuală, citând o formulă critică şi încercând, apoi, să-mi raportez propria lectură la aceasta. E adevărat, procedura am folosit-o mai ales la volumele de poezie ale editurii Neuma, plecând de la formulele intetice ale lui Horia Gârbea. Nu ştiu dacă omul orchestră (termen uzat, care sper să fe acceptat de criticul poet) a citit sau nu poezia lu Ioan Pavel Azap, dar, dacă aş lua în serios afirmaţia acestuia dintr-o prefaţă, cred că-l va citi.

Iată ce spune Petru Poantă despre poezia lui Azap, cea anterioară selecţiei antologice: „Este întrucîtva uimitor cum se conservă lirismul, o anume vibraţie afectivă, într-o poezie care pare mai degrabă dispusă spre parodierea şi bagatelizarea propriilor criterii de constituire. Secretul constă în principal din simularea stîngăciei atît la nivelul versificaţiei, respectiv al prozodiei, cît şi al imaginarului. Existenţa e percepută aici din perspectiva unui banal mereu stupefiant, dar şi cu „poante” neaşteptate care dau dinamism aparentei deriziuni a vieţii cotidiene. Farmecul de natură ludică vine în fond din mimarea subtilă a inocenţei. Pînă şi referinţele livreşti, la Bacovia îndeosebi, au aerul stîngaci al unor clişee. În realitate avem de-a face cu o deconstruire ingenioasă şi cvasi-umoristică a solemnităţilor de tot felul şi cu practicarea unui minimalism de un rafinament cu totul special. O formulă potrivită pentru modul acesta de poezie ar fi naivismul ironic.” Pasajul este extras din blogul lui Vasile Gogea, poet şi filosof la rândul său: https://vasilegogea.wordpress.com/2011/09/26/prim-plan-cu-ioan-pavel-azap-in-usa-poeziei-dar-cu-picioarele-pe-pamint/

Dacă, aşa cum spuneam mă străduiam, recenzând volumele Neuma, girate de Horia Gârbea, să găsesc cel puţin unul-două puncte suplimentare definitorii, mărturisesc că dincolo de perfecţiunea formulării sintetice a consacratului – şi mult regretatului – critic clujan, asumată implicit de la fel de consacratului Vasile Gogea, e extrem de dificil a găsi o dimensiune suplimentară pe care antologia de autor s-o releveze.

Cel mai bine îi reuşesc lui Azap poeziile rimate (sau, uneori, semirimate). Cu care antologia chiar începe (Tobă de gală):

Preschimbat în lumină amară aşteptam reverii sacerdote

călăreţii păgâni dezmoşteniţi ai timpului se numeau

înfloreau lumânări şi explodau bancnote

penitenţii dimineţilor celeste privegheau.

De fapt, fragmentul constituie rezumatul esenţial al selecţiei. Mai departe exersează dezinvolt paradoxul (Confesiune, pg 12):

Niciodată nu mi-a fost

Atât de dor de tine

Ca înainte

De a te fi cunoscut.

Pare o filă din jurnalul lui Colin, din Spuma zilelor

Ba chiar se joacă de-a ars poetica pe dos:

N-am să mai scriu poemul acesta, n-are rost,

Oricum îl ştiu pe de rost.

E un poem ca un glonţ de argint…

…Dar iată că l-am scris şi-am început să mint! (pg. 27)

Mă întreb dacă imaginea glonţului de argint e doar o găselniţă întâmplătoare, sau autorul ştie că argintul e otravă catalitică. Oricum nu asta e rostul poemului. Uneori poetul riscă. Clişeul „bătrâna doamnă” a căpătat o mare putere de iradiere şi e greu de stabilit dacă de la Dűrrenmatt cetire sau însuşi dramaturgul i-a folosit forţa intrinsecă. Oricum, deşi poemul de la pg. 29 este o ilustare perfectă a diagnosticului lui Petru Poantă, are o respiraţie scurtă.

M-am întrebat dece autorul a ales ca titlu al antologiei tocmai poemul Mică idilă feroviară. E adevărat, şi acesta susţine diagnosticul regretatului critic clujan şi-i e caracteristic autorului, nu are rezonanţa celor semnalate mai sus. Cel puţin în lectura mea subiectivă. Deloc neptrivit, însă, ca etichetă identitară.

Desigur, a continua lectra aplicată poem cu poem, n-ar face decât să îmbogăţească dosarul confirmii diagnosticului critic citat. aş putea găsi, o dimensiune decelabilă a poeziei lui Ioan Pavel Azap, pe care formula în jurul căreia am structurat raportul de lectură să n-i fi surprins? Cred că da. Pe de o parte această poezie filtrează, mai mult sau mai puţin discret, ceva din atmosfera boemei intelectuale clujene. Din fauna căreia autorul face parte. Pe de alta, iar asta e mai important, e că, dincolo de ludic, de parodic, de simularea rafinată a stângăciei (cu determinare blând autoironică), poezia doctorului în cinema are o abia sesizabilă melncolie subicentă. Dacă nu chiar o subtilă tristeţe. Pe care ezită, de fapt, să le ironizeze. E ingredientul care dă materiei poetice o nobleţe metafizică.