LANSAREA AŞTEPTATĂ

Nota bene: voi reposta selective şi în ordine conjuncturală din continutul primei ediţii, cea distrusă, a blogului:

Duminică 27 noiembrie, la ora 12:15 (sfertul academic, deh), am avut onoarea de a participa la un moment pe care îndrăznesc să-l consider ca având o şansă rezonabilă de a semnifica în istoria literaturii române, cel puţin cea a noului secol. Editura timişoreană Brumar a lansat, simultan şi postum, două volume ale regretatei scriitoare israeliene de expresie română Hana Luana Fratu. Publicul prezent a întrecut numeric, cum era de aşteptat, cu mult media uzuală la lansări editoriale de stand mic. Sigur că Brumar nu e Polirom/Cartea Românească, nici Humanitas, dar ca participant peren, cu o singura excepţie conjuncturală, la toate ediţiile celor două mari târguri de carte bucureştene, mi-am format îndeajuns ochiul pentru a face evaluări. Dacă raportăm notorietatea celor două edituri mamut la înghesuitul public prezent la lansările lor, coeficientul omolog al acestei lansări depăşeşte, iată, nu numai în valoare absolută publicul lansărilor editurilor mici, cotat ca atare după portofoliu, dar şi după dimensiunea, mai mult sau mai puţin proporţională a standului, ci şi la acest indice virtual (stricto sensu!). componenţa acstui public fu una firească, peste 80% prieteni ai autoarei, o fracţie mică din nenumăraţii ei prieteni, mulţi internautici, câţiva invitaţi ai acestora şi, deloc în ultimul rând, câţiva dintre contributorii inputului editorial structurat în cele două volume. Fie ei membri instituţionali ai echipei ad hoc (tot stricto sensu, cititorii mei ştiu), coordonată de inginerul israelian Teddy Hoffman, un excelent mânuitor al limbii române, prieten şi el al autoarei. Dar şi prieteni care muncisera de mulţi ani la procesarea textelor ei brute şi care dorsc să rămână anonimi. Fireşte, reporterul ad hoc care sunt, la astfel de evenimente publice, cu excepţia propriilor cărţi, i-a adresat din toată inima, în cuvântul său, mulţumiri inginerului coordonator, ca reprezentant al tuturor contributorilor, fie ei coechipieri, fie anonimi.

De ce consider evenimentul ca având un potenţial exploziv în literatura română a noului secol? Datorită talentului ieşit din comun al autoarei. Nu e un Creangă la zi, mai degrabă un anticreangă cu elemente de Creangă în substanţă. Căci stilul unic al autoarei are un coeficient de instinctualitate ridicat şi o personalitate aşa de accentuată încât artefactul stilistic, ce completează şi valorifică instinctul, nu se vede. De ce anticreangă? Deoarece stilul oral al celeprului povestitor moldovean era, in realitate, extreme de elabortat. O dovada? De un crăciun i-a rimis lui Maiorescu, relaţiile mutual fiind, euphemistic spus, moderate, o povestire. Însoţită de o notiţă: maestre, iartă-mă că am scris lung. N-am avut timp să scriu scurt. Elaborarea, fie nu integrală, ci doar cât să fie perfect stăpână pe text, e prezentă la Hana Luana Fratu, în doza strict necesară. Cât despre hazul ei irezistibil, să amintim de actriţă Mae West. Se spunea despre ea că putea face să roşească un regiment de puşcaşi marini numai citind cartea de telefon. Iar piloţii americani îşi botezaseră paraşutele maewesturi. Ei, bine, dacă Hana Luana citeşte 2-3 rânduri din cartea de telefon (cu care, de altfel, ameninţă mereu că va pocni în cap pe cine-i era agreabil), nu te poţi opri din râs, oricât te-ar tăia la stomac.

Deloc de mirare că editura a simţit aurul. Abia acum vine, însă, la rând, testul ei de forţă: intensitatea, amploarea şi profesionalismul promovării. Fără de care lovitura editorial cade în gol şi ar fi păcat ca un scriitor excepţional dotat să nu-şi găsească, fie şi postum, locul meritat în literatura română. Dovada? În cuvântul, inevitabil scurt, de la lansare, n-am pronunţat decât un nume. Cu care nu călcam nici o lege. Pe blogul meu îñsă. Nici o lege nu mă împiedică să fac precizări complete. Cum toţi marii bloggeri politici fac. O mare parte din auditoriu, poate şi editura, nu ştiam că dintre cele 2 cărţi lansate, romanul Jurnalul Ozanei e acum la a treia ediţie. Prima la editura Equivalences, aparţinând profesorului olandez de origine română Adrian Rezuş. A doua, totodată prima pe hârtie, la iniţiativa autoarei, semnată cu pseudonimul Carola Arbel, la grupul editorial Tritonic. Din păcate în condiţii grafice departe de excelenţă, văduvită de prefaţa şi postfaţa scrise de 2 scriitori români consacraţi, dintre care unul decedat între timp. Dar mai ales lipsită de promovare. Consecinţă? Ecou îndeajuns de limitat ca ediţia să fie prea puţin cunoscută inclusiv la această lansare. Am făcut precizarea, în cuvântul meu, atât pentru ca istoria romanului să fie cunoscută, dar mai ales pentru a stimula, în limitele capacităţii mele de persuasiune, şi pe cale indirectă, după ce subliniasem direct şi apăsat, responsabilitatea editurii în promovarea cât mai eficace.

Înainte de a da acestui cezar ce i se cuvine, două vorbe despre public. 80% prieteni personali, între care câţiva membri ai echipei, restul invitaţi ai prietenilor. Pe care i-am simţit impresionaţi. Şi am avut ulterior confirmarea impresiei.

În fine, dar nu în ultimul rând, alte două vorbe despre echipă. Autostructurată în timp real, firesc sufletistă, coordonată de inginerul israelian Teddy hoffman, un excelent mânuitor al limbii române, prieten şi el al autoarei. Căruia i-am mulţumit din inimă în cuvântul meu, şi prin el tutor contributorilor, fie ei echipieri sau nu.

Nu ne rămâne decât să sperăm, nu-mi rămâne decât să sper, din toată puterea gândului, că aceste cărţi şi celelalte două vor beneficia de impactul public meritat. Prin efortul profesional al editurii, căreia, prin naturas lucrurilor, îi revine peste 90% din acest efort şi prin contribuţia, inerent coordonată minimal, a prietenilor, echipieri sau nu.

Am senzaţia pregnată că am omis cel puţin două puncte esenţiale. Dacă acest post pe blog va stârni comentarii, nu pentrru mine ci pentru Hana Luana, e improbail să nu-mi amintesc simţind nevoia să răspund.

Autoarea a dat, cu doi ani în urmă, o definiţie deloc originală, dar emblematică, a faptului de a fi viu. Cu o anumită ocazie a cărei identitate nu intră în (con)text. Anume, cineva e viu dacă altcineva îşi aminteşte de el/ea. Conform propriei definiţii, Hana Luana e la fel de vie ca oricând. Ea ne dirijează, de fapt, toate mişcările în tot ce o priveşte.